Lovitura anului pentru Gabriela Firea

Consiliul General al municipiului București nu a aprobat bugetele celor 19 companii municipale înființate de Gabriela Firea de la începutul mandatului.

Proiectele au reușit să adune doar 26 de voturi din 27 necesare (voturi PSD-ALDE) deoarece consilierii PMP nu au mai votat pentru. USR și PNL au votat împotrivă.

Cele 19 companii aveau propus un buget estimat de peste 1 miliard de lei în 2019. Până la finalul anului, firmele estimează că vor avea circa 6.500 de angajați, iar cheltuielile cu salariile se ridică la circa 330 milioane lei, adică o treime din buget. Doar salariile consiliilor de administrație pentru cele 19 companii se ridică la 10 milioane lei. În proiectele de buget apar și datele privid profitul și pierderile pe 2018. Astfel, din cele 19 companii, doar 6 au ieșit pe profit, acesta totalizând 18 milioane lei. Restul de 13 au înregistrat pierderi, în total 33 milioane lei.

Reamintim că anul trecut Curtea de Apel București a anulat hotărârile de înființare a celor 22 companii municipale, motivând că au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu dintre consilieri, față de două treimi cât prevede legea. USR are pe rol un proces pentru desființarea lor. Gabriela Firea încearcă reorganizarea lor și reaprobarea în Consiliul General, pentru a le aduce în legalitate, însă reprezentanții opoziției au anunțat că nu vor vota proiectele.

Cel mai mare buget estimat în 2019 îl are Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București, respectiv 343 milioane lei, urmată de Compania Municipală Consolidări București cu 214 milioane lei și Compania Municipală Managementul Traficului București cu 100 milioane lei.

Consilierii USR au anunțat încă de la începutul ședinței că nu vor vota bugetele companiilor municipale. Aceștia au cerut desființarea companiilor municipale.

Din acest motiv i-am cerut Gabrielei Firea să retragă de pe ordinea de zi aceste proiecte de buget. Singurul plan pe care companiile trebuie să și-l facă pe acest an este desființarea. Orice altceva nu este în spiritul deciziei instanței. Reamintesc faptul că încă din toamna anului trecut, USR a depus un proiect de hotărâre pentru desființarea companiilor. Gabriela Firea l-a ignorat, deși adoptarea lui ar fi putut salva sute de milioane de lei din bani publici”, a declarat Roxana Wring, liderul de grup USR, la începutul ședinței de Consiliu General.

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *