Nicușor Dan a dat în judecată RADET

Fostul lider USR, Nicușor Dan, consilier geneal al municipiului București și deputat, a dat în judecată RADET.

“Așa cum am promis, am dat în judecată RADET pentru că a refuzat să comunice informaţii publice privind avariile la reţeaua de termoficare și numărul sesizărilor trimise de cetățeni în această iarnă. Regia de termoficare a dorit astfel să ascundă situaţia dezastruoasă în care se află, din cauza incompetenței administrației Firea.

Într-un dispreț total față de bucureșteni și de problemele pe care le-au avut în această iarnă, din cauza avariilor în lanț la rețeaua de termoficare, RADET a răspuns la solicitarea de informații publice cu un lung comunicat de presă al Primăriei Capitalei, în care Gabriela Firea arunca toată vina pe primarii dinaintea ei și promitea măsuri viitoare pentru reabilitarea sistemului de încălzire.

Acum, RADET trebuie să răspundă în fața justiției și să facă publice informații pe care încearcă să le ascundă de ochii bucureștenilor”, scrie Nicușor Dan, pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *