Anunț pentru toți românii din Marea Britanie. Finanțare nerambursabilă pentru …

Ambasada României la Londra a găzduit o sesiune de formare privind accesarea de finanțări nerambursabile oferite de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Conform datelor Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sesiunea, susţinută de directorul Direcției Juridice și Proiecte pentru Comunități din cadrul MRP, Ana-Maria Bud. face parte din campania de informare desfăşurată în lunile ianuarie – februarie de către MRP în 25 de state cu comunităţi mari de români. Scopul a fost acela de a informa despre existenţa fondurilor, de a încuraja iniţierea de proiecte şi de a oferi consultanţă în acest sens.
Reprezentantul Ambasadei României la Londra, Cosmin Onisii, adjunctul şefului de misiune, a evidenţiat discrepanţa dintre proiectele depuse de către mediul asociativ din Marea Britanie şi aprobate de MRP – doar 8, dintre care au fost aprobate 3 – comparativ cu alte ţări, precum Spania (22 de proiecte primite, 14 aprobate) şi Italia (46 de proiecte primite, 22 aprobate). Acest fapt dovedeşte, pe de o parte, că activismul social al românilor din Marea Britanie este limitat şi, pe de altă parte, că au existat deficienţe în abilitatea comunităţii româneşti din această ţară de a răspunde cerinţelor de accesibilitate la finanțările nerambursabile acordate de MRP, fapt care întăreşte necesitatea unei sesiuni de informare şi consultanţă.

Sunt eligibile pentru acordarea de finanțări nerambursabile asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, organizaţiile internaţionale, precum şi persoanele fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate. Proiectele prezentate trebuie să vizeze promovarea identităţii, culturii şi valorilor româneşti în străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *