Guvernul a aprobat exproprierile pentru Drumul Expres Focșani – Brăila. Despăgubiri de 36 de milioane de lei

Foto: facebook.com/CNIRSA

Guvernul a aprobat vineri proiectul de hotărâre privind exproprierea terenurilor necesare construirii Drumului Expres Focșani – Brăila, investiție ce traversează județele Vrancea și Brăila. Potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), valoarea totală a despăgubirilor acordate proprietarilor se ridică la 36 de milioane de lei, conform raportului de evaluare.

Potrivit unui comunicat al CNIR, actul normativ prevede exproprierea a 3.632 de imobile aflate în proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, în domeniul public al statului în administrarea instituțiilor publice și respectiv în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, cu o suprafață totală de peste 9,8 milioane metri pătrați, situate pe teritoriul administrativ al localităților: Slobozia Ciorăști, Milcovul, Gologanu, Vulturu, Măicănești – județul Vrancea, respectiv Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Măxineni, Romanu, Siliștea, Vădeni și Cazașu – județul Brăila.

Din totalul imobilelor, vor fi expropriate 3.297 de imobile proprietate privată (8,5 milioane metri pătrați) pentru care s-au estimat despăgubiri în cuantum de 36 milioane de lei.

Realizarea acestui obiectiv de investiții are în vedere asigurarea infrastructurii pe baza cererii de transport în creștere, asigurând un grad ridicat de siguranță a traficului rutier cu următoarele rezultate și efecte pozitive așteptate: reducerea numărului de accidente; reducerea timpului de călătorie; reducerea emisiilor poluante; reducerea costurilor de operare; îmbunătățirea condițiilor de siguranța și confort a participanților la trafic și creșterea vitezei medii de circulație rutieră și realizarea unor economii de timp în trafic prin reducerea blocajelor.

Drumul Expres Focșani-Brăila, acum în etapa de proiectare, este cel mai lung tronson de drum de mare viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract și va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila – Galați, Tulcea și Constanța.

Pe traseul din județele Vrancea și Brăila sunt prevăzute 57 de structuri (poduri/viaducte), șase noduri rutiere (nodul Focșani – intersecție A7, Milcovul, Măicănești, Corbu, Siliștea și nodul rutier Brăila – intersecție Drum Expres Buzău – Brăila) și două parcări de scurtă durată și un spațiu de servicii prevăzut cu zonă rezervată pentru benzinărie și spațiu pentru comerț/alimentație publică.

artifex