Cristina Chiriac preia mandatul de procuror general
Cristina Chiriac a preluat mandatul de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru o perioadă de trei ani.
„În acelaşi timp, voi susţine întărirea capacităţii instituţionale, protejarea independenţei procurorilor şi promovarea unui climat profesional bazat pe integritate şi respect reciproc. Cu ocazia învestirii mele în funcţia de Procuror General, doresc să exprim profunda recunoştinţă pentru încrederea acordată şi să reafirm angajamentul ferm faţă de valorile fundamentale ale statului de drept. Preluarea acestei responsabilităţi reprezintă nu doar o onoare, ci şi o misiune deosebit de importantă, care implică responsabilitate, echilibru şi determinare. Activitatea Ministerului Public trebuie să se desfăşoare în mod constant sub semnul legalităţii, imparţialităţii şi profesionalismului, în beneficiul cetăţenilor şi al societăţii în ansamblu”, afirmă noul procuror general.
Potrivit Cristinei Chiriac, prioritatea mandatului său va fi consolidarea încrederii publice în actul de justiţie, prin asigurarea unei activităţi eficiente, transparente şi predictibile a parchetelor.

