Putin: „Nu se poate manipula voinţa poporului, aşa cum s-a întâmplat, să zicem, în România”
Foto: reuters.com
Vladimir Putin a făcut referire la alegerile prezidenţiale anulate din România, dându-le ca exemplu de „manipulare a voinţei poporului” într-un discurs rostit la forumul de la Valdai, la care participă anual.
„În unele ţări se încearcă interzicerea oponenţilor politici care au dobândit deja o mare legitimitate şi o mai mare încredere din partea alegătorilor. Ştim, am trecut prin asta”, a spus Putin. „Dar asta nu funcţionează. Interdicţiile nu funcţionează”, a adăugat el, citat de TASS.
Datele studiilor sociologice din ţările europene arată o respingere tot mai puternică a ambiţiilor excesive ale elitelor politice din aceste ţări, susţine liderul de la Kremlin.
„Establishmentul nu vrea să cedeze puterea, recurge la înşelarea directă a propriilor cetăţeni, agravează situaţia la nivel extern, recurge la orice şiretlicuri în interiorul ţărilor lor – din ce în ce mai des la limita legii sau chiar dincolo de ea. Dar nu se pot transforma la nesfârşit procedurile electorale democratice într-o farsă, nu se poate manipula voinţa poporului, aşa cum s-a întâmplat, să zicem, în România”, a subliniat liderul rus.
El a adăugat apoi că astfel de procese se observă în multe ţări.
Potrivit lui Putin, voinţa cetăţenilor este simplă: „Ca liderii ţărilor să se ocupe de problemele cetăţenilor, să aibă grijă de siguranţa şi calitatea vieţii lor, şi nu să alerge după himere”.

