A ieșit într-un final „fumul alb” de la ARF – Mâine va circula cu călători primul tren electric cumpărat de statul român

Avem vești bune. A ieșit într-un final „fumul alb” de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Mâine dimineață va circula cu călători pentru prima oară, în prima trasă, primul tren electric nou cumpărat vreodată de România. Rama electrică cu șase vagoane RE-IR construită de Alstom de tip Coradia Stream va începe serviciul cu călători mâine, pe data de 20 noiembrie, prin trenurile 16005 București Nord – Brașov și 16006 Brașov – București Nord operate de CFR Călători.

Biletele au fost deja puse în vânzare. Probabil, că vor fi epuizate în foarte scurt timp. Așteptarea acestui tren a fost uriașă. Maratonul în care au fost implicate în aceste zile instituțiile AFER, ASFR, ARF, reprezentanții Alstom și conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avut efect.

Felicitări și la mai multe trenuri noi cumpărate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex