Peste 700 de sancţiuni, în valoare de aproape 183.000 de lei, date de poliţiştii de la Transporturi

politie

Poliţiştii de la Transporturi au dat, în urma unor controale făcute în săptămâna care se încheie pentru prevenirea criminalităţii şi migraţiei ilegale în transportul feroviar, 706 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 182.726 de lei. Totodată, au fost constatate 53 de fapte penale.

Poliţia Română a anunţat, duminică, faptul că, în perioada 8-11 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi şi Serviciului Siguranţa Transporturilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi migraţiei ilegale în transportul feroviar, în cadrul acţiunii Crime Prevention Week Raw, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.

La acţiune au participat poliţişti şi angajaţi ai companiilor de transport feroviar, care au făcut verificări în 656 de staţii de cale ferată, 1.010 trenuri de călători şi 69 de trenuri de marfă.

Totodată, au fost legitimate 2.653 de persoane, fiind depistate 11 persoane urmărite şi 40 de persoane cu antecedente penale.

De asemenea, au fost verificate 143 de centre de colectare de metale feroase şi neferoase, iar gestionarii acestora au fost instruiţi cu privire la obligaţiile de a înscrie corect datele persoanelor care predau astfel de materiale şi de a anunţa de îndată Poliţia Transporturi în cazul în care cineva intenţionează să valorifice obiecte provenite de la calea ferată. 

În urma acestor activităţi, au fost indisponibilizate 1.078 de kilograme de metale feroase.

Totodată, poliţiştii au constatat 53 de fapte de natură penală şi au fost aplicate 706 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 182.726 de lei.

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex