Simona Halep, victorie la TAS: Pedeapsă redusă de la 4 ani la 9 luni
Foto: facebook.com/simonahalep
Simona Halep a primit verdictul TAS în cazul suspendării sale, după audierile care au avut loc în luna februarie. Conform deciziei TAS, suspendarea pentru Simona Halep a fost redusă de la patru ani la nouă luni, a confirmat avocatul ei, Bogdan Stoica.
Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022 (n.r. când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat), românca poate juca din nou tenis, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.
Primul turneu la care Simona Halep poate reveni este Miami Open (19-31 martie). Ea nu este în clasamentul WTA, ceea ce înseamnă că va fi nevoită să ceară un wildcard. 1000 de puncte sunt în joc la turneul din Florida.
Simona Halep a avut o primă reacție după ce suspendarea ei i-a fost redusă la TAS.
„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit.
Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a fost mesajul Simonei Halep, potrivit Euronews.

