Patru persoane rănite la Curtea de Argeș, după ce un container cu deșeuri din plastic a căzut peste o mașină

Foto: ISU Argeş
Accidentul s-a produs sâmbătă, în zona intrării spre autostrada A1 din Curtea de Argeș, după ce un container încărcat cu deșeuri din plastic ar fi căzut de pe vehiculul care îl transporta și a lovit un autoturism.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș a transmis că în autoturismul peste care a căzut containerul se aflau patru persoane, care au fost preluate de echipajele medicale trimise la fața locului – o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială transport personal și victime multiple și o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, între localitatea Tigveni şi intrarea pe A1. Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Curtea de Argeş, a reieşit că un container, care era transportat cu un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, condus de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Albota, judeţul Argeş, având direcţia de deplasare dinspre municipiul Râmnicu Vâlcea spre municipiul Curtea de Argeş, ar fi căzut, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, şi ar fi lovit un autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Bucureşti”, a transmis Poliţia judeţeană Argeş.

