Circulație feroviară blocată timp de o oră între Brașov și Hărman, după defectarea unei locomotive. Patru trenuri au fost afectate
Traficul feroviar între Brașov și Hărman a fost întrerupt temporar, sâmbătă, de la ora 16:10, după ce locomotiva trenului IR 1645, operat de CFR Călători, s-a defectat. Deoarece pe acest sector trenurile circulă pe o singură linie, patru garnituri de călători au fost nevoite să aștepte eliberarea căii ferate. Potrivit CFR SA, circulația a fost reluată după aproximativ o oră.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că circulaţia feroviară între Braşov şi Hărman, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov, a fost reluată la ora 17:13, după retragerea trenului IR 1645, operat de CFR Călători, care rămăsese imobilizat în urma unei defecţiuni la locomotivă.
Incidentul s-a produs la ora 16:10, la km 3+300, pe un sector de cale ferată simplă, determinând blocarea temporară a circulaţiei. La ora 17:10, trenul a fost retras în staţia Braşov, fiind astfel eliberată linia.
Cele patru trenuri de călători afectate de blocarea temporară a circulației feroviare au fost:
- R 4508, operat de CFR Călători, care a staționat în gara Hărman;
- IR 12545, operat de CFR Călători, care a staționat în gara Hărman;
- R 4513, operat de CFR Călători, care a staționat în gara Brașov;
- R 11297, operat de Regio Călători, care a staționat în gara Brașov.


