Video. Magistrala 6 de metrou avansează: TBM „Sfânta Ana” a ajuns la viitoarea stație Piața Montreal

Foto: magistrala6.ro

Lucrările la Magistrala 6 de metrou din București avansează, după ce TBM-ul (Tunnel Boring Machine) „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații Piața Montreal, anunță Metrorex.

Scutul de forare lucrează pe Linia 1 a Secțiunii Sud a Magistralei 6 și a finalizat astfel al treilea segment de tunel dintre viitoarele stații Tokyo și 1 Mai.

„TBM «Sfânta Ana» a străpuns astăzi peretele viitoarei stații de metrou Piața Montreal”, a transmis Metrorex într-o postare pe Facebook.

Potrivit companiei, tunelul cu cale dublă realizat până în prezent între viitoarele stații Tokyo, Aeroport Băneasa, Gara Băneasa și Piața Montreal are aproape 3 kilometri.

TBM „Sfânta Ana” a excavat până acum 2.838 de metri liniari și a asamblat 1.887 de inele de tunel.

Utilajul va continua forarea pe traseul subteran până la stația 1 Mai, pe o distanță totală de 6,6 kilometri.

„Suntem mulțumiți de ritmul lucrărilor pentru Magistrala 6 de metrou. Străpungerea peretelui stației Piața Montreal de către TBM «Sfânta Ana» marchează o nouă realizare importantă în execuția Magistralei 6 de metrou. Proiectul avansează în ritm eficient. Magistrala 6 va asigura o conexiune rapidă și modernă între rețeaua de metrou și Aeroportul Internațional Henri Coandă, contribuind semnificativ la dezvoltarea mobilității urbane în București”, a transmis directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș

artifex