Nicușor Dan a promulgat Legea integrității, dar își menține criticile privind actul normativ
Foto: presidency.ro
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, în forma transmisă de Parlament. Șeful statului a precizat că își menține în continuare argumentele prezentate anterior în sesizarea de neconstituționalitate adresată Curții Constituționale.
„Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamentul României. Îmi mențin în continuare argumentele din sesizarea de neconstituționalitate pe care am înaintat-o Curții Constituționale”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
„Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi și ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare”, adaugă președintele.
Președintele cere Parlamentului să reia discuțiile asupra Legii ANI, în sesiunea de toamnă.
„Nu ne permitem să nu accesăm aceste fonduri și nici nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României în plan extern. Cer Parlamentului ca, în sesiunea de toamnă, să reia și să aprofundeze discuțiile asupra acestei legi. Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate și trebuie transpus într-o lege aflată dincolo de orice suspiciuni și interpretări”, se mai arată în comunicat.
Odată cu promulgarea legii, începe să curgă termenul în care Dominic Fritz își poate pierde mandatul de primar al Timișoarei.
Sursa: https://tvrinfo.ro/

