Cristian Pistol: Secțiunea Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești se apropie de 97%
Foto: facebook.com/CristianOvCPistol
Lucrările la secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, între Tigveni și Curtea de Argeș, au ajuns la un stadiu fizic de aproape 97%, iar tronsonul de 9,86 kilometri ar putea fi deschis circulației în acest an, în avans față de termenul contractual, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Tunelul Momaia, cu o lungime de 1.350 de metri, este „practic finalizat”, iar în prezent sunt montate instalațiile mecanice, electrice și sistemele ITS. Se lucrează, de asemenea, la clădirile operaționale care vor deservi tunelul, unde sunt instalate echipamente și sunt efectuate teste de presiune la instalațiile pentru stingerea incendiilor.
Potrivit lui Pistol, dacă antreprenorul austriac PORR va menține ritmul actual, circulația pe secțiunea 4 ar putea fi deschisă în 2026, înaintea termenului contractual din februarie 2027.
Deschiderea tronsonului Tigveni-Curtea de Argeș ar permite circulația pe aproximativ 54 de kilometri din cei 122 de kilometri ai Autostrăzii Sibiu-Pitești.
„Se va putea circula astfel pe aproximativ 54 km din cei 122 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești”, a transmis Cristian Pistol.
Valoarea contractului pentru secțiunea 4 este de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.

