Evacuări preventive în Ciușlea după ce o dronă a fost găsită prăbușită într-un nuc

Locuitorii aflați pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciușlea, comuna Garoafa, au fost evacuați preventiv, luni, după descoperirea unei drone prăbușite într-un nuc. Zona a fost izolată până la finalizarea verificărilor efectuate de autorități, a declarat primarul comunei Garoafa, Laurențiu Diaconu, pentru Agerpres.

Potrivit edilului, drona s-ar fi prăbușit în cursul dimineții, însă a fost observată abia câteva ore mai târziu, într-un nuc aflat în apropierea unei locuințe.

„Din informațiile pe care le avem de la martori, în jurul orei 8:30 s-a auzit un vuiet puternic, urmat de o bubuitură. Proprietara locuinței a simțit și un miros puternic de carburant, însă drona a fost observată abia în jurul orei 13:00, când a fost descoperită într-un nuc, la aproximativ cinci metri de casă”, a precizat Laurențiu Diaconu.

Acesta a menționat că autoritățile au instituit imediat măsuri de siguranță, iar accesul în zonă a fost restricționat.

„Zona a fost izolată, iar locuitorii din perimetrul de siguranță, de aproximativ 300 de metri, au fost evacuați. La fața locului se află polițiști, pompieri și celelalte structuri abilitate, care stabilesc dacă drona prezintă sau nu pericol. Din ce se vede, aceasta este ruptă în două, o parte fiind rămasă în copac, iar cealaltă la sol”, a arătat Diaconu.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că drona nu avea încărcătură explozivă”, precizează MApN.

Potrivit sursei citate, din analiza elementelor disponibile până în acest moment, rezultă că, cel mai probabil, acestea provin de la drona care a pătruns în spaţiul aerian naţional în dimineaţa zilei de 24 august, dinspre Republica Moldova.

artifex