Ciprian Ciucu: Consiliile de administrație ale opt companii municipale vor fi selectate transparent, nu politic
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță primul pas pentru selectarea profesioniștilor în consiliile de administrație ale opt companii municipale. Potrivit edilului, membrii nu vor mai fi numiți politic, ci aleși prin proceduri competitive, pe baza unor criterii clare de competență și integritate.
„Astăzi am făcut primul pas important pentru selectarea de profeşionişti în consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Consiliul General a votat (1) planul de selecţie, (2) comisiile de selecţie şi nominalizare şi (3) regulamentele de organizare şi funcţionare ale comisiilor. Este vorba despre nu mai puţin de opt companii municipale pentru care consiliile de administraţie nu vor mai fi numite politic, ci transparent, pe baza unor criterii clare, prin proceduri competitive care să ne dea cei mai competenţi şi integri membri, dintre cei care se vor înscrie în această competiţie”, anunţă primarul Capitalei pe Facebook.
Ciucu precizează că urmează câteva etape birocratice prevăzute de lege, după care va anunța personal calendarul concursurilor pentru fiecare companie, pentru a asigura transparența procesului și a evita orice discuții.
„Evident, tot calendarul va fi publicat si pe site-ul oficial al PMB. Toate procedurile şi regulamentele le-am realizat prin colaborare cu AMPIP, le mulţumesc pentru sprijin, inclusiv pentru prezenţa doamnei Preşedinte Anişoara Ulceluşe în şedinţa Consiliului General, pentru a susţine proiectele”, spune el.
Potrivit primarului, cu opt companii municipale intrate în această procedură, vor contribui semnificativ la atingerea şi consolidarea indicatorului din PNNR aferent acestui subiect.
„Îmi doresc ca Primăria Municipiului Bucureşti să fie un model pentru alte primării din ţară în ceea ce priveşte derularea concursurilor pentru selectarea transparentă şi competitivă a mebrilor consiliilor de administraţie”, menţionează Ciucu.
Companiile vizate sunt:
- Energetica Servicii (lucrări de termoficare);
- Parking Bucureşti (administrare de parcări publice);
- Trustul de Clădiri Metropolitane (construcţii publice, inclusiv drumuri);
- Eco Igenizare (Deratizare, Dezinsecţie, Dezinfecţie);
- Managementul Traficului (Semaforizare, semne de circulaţie etc);
- Ciclop SA (repararii auto si inchirieri imobile);
- Iluminat Public;
- Centru de Sănătate STB S.A.

