Foto! Constructorul român Bawi își pune amprenta pe infrastructura feroviară strategică din Germania
Lucrările executate de Arge Wiebe-Hubert-Schwerbau, cu Bawi Construction în calitate de subcontractant nominalizat, pe coridorul Passau – Plattling – Straubing – Obertraubling, intră în etapa finală.
Oficialilor BAWI anunță că pe sectoarele de cale ferată Passau – Plattling – Straubing – Obertraubling se lucrează 24 de ore din 24, pentru finalizarea lucrărilor în cele mai bune condiții. Mai multe utilaje specializate sunt utilizate în proiectul de reabilitare a coridorului feroviar.

Modernizarea liniei de cale ferată Obertraubling-Passau nu este importantă doar pentru Germania și Austrie, are mare semnificație pentru jumătate din Europa.
„În această perioadă se desfășoară o gamă complexă de activități, dintre care amintim:
🔹 refacție mecanizată, buraj și profilare;
🔹 descărcare de șină și piatră spartă;
🔹 lucrări de sudură;
🔹 pozare canale pentru cabluri;
🔹 înlocuirea traverselor din lemn de pe poduri cu traverse din polimeri și/sau traverse din beton B93″, potrivit Bawi Constuction

Zilele trecute, șantierul a fost inspectat de Christian Bernreiter, ministrul Transporturilor din landul Bavaria, care conduce Bayerisches Staatsministerium für Wohnen, Bau und Verkehr – Ministerul de Stat pentru Locuințe, Construcții și Transporturi.
„Vizita reprezintă o recunoaștere a importanței acestor lucrări și, pentru noi, o confirmare a profesionalismului și a nivelului de calitate la care lucrează echipele implicate în acest proiect.
Suntem mândri de colegii noștri care lucrează cot la cot cu partenerii și colegii din Germania și care, prin profesionalismul, seriozitatea și implicarea lor, reprezintă cu cinste Bawi Construction și România”, au precizat oficialii Bawi.



