25 de persoane salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore. Au fost primite 22 de apeluri de urgență
Foto: facebook.com/salvamontprahova.ro
Salvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore în urma a 22 de apeluri prin care era solicitat sprijin de urgență, 25 de persoane fiind salvate. Potrivit Salvamont România, intervențiile au avut loc în mai multe zone montane din țară.
Potrivit sursei citate, șase dintre cele 25 de persoane au necesitat să fie transportate la spital.
Dintre cele 22 de apeluri, patru au fost efectuate pentru Salvamont Sibiu, câte trei pentru serviciile Salvamont din Maramureș, Mureș și Bihor, două pentru Bacău și câte unul pentru Argeș, Cluj, Gorj, Neamț, Brașov și Sălaj.
S-au primit și 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont România îi îndeamnă pe oameni la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și îi invită să le fie alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.

