Circulația trenurilor între Roșiori Nord și Caracal a fost blocată după defectarea a două garnituri, una de călători și una de marfă

Foto: Jirka from Pixabay

Circulația feroviară pe ruta Roșiori Nord – Caracal a fost întreruptă miercuri, după ce locomotiva unui tren de călători operat de CFR Călători s-a defectat, iar pe cealaltă linie era imobilizat un tren de marfă al operatorului privat GFR, care a rămas, la rândul său, blocat din cauza unei defecțiuni.

„Circulaţia feroviară este oprită temporar în staţia CF Drăgăneşti Olt, pe secţia Roşiori Nord – Caracal, de pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova. Locomotiva trenului de călători R 9011, operat de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., a rămas imobilizată în staţia CF Drăgăneşti Olt, în urma unei defecţiuni. Linia II din staţie este ocupată de un tren de marfă operat de GFR, care este, de asemenea, imobilizat în urma unei defecţiuni”, transmitea Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

Ulterior, CFR SA a anunțat că situația a fost remediată, iar circulația feroviară prin stația CF Drăgănești Olt a fost reluată în condiții de siguranță. Trenul Regio 9011 a plecat din stație la ora 13:51, remorcat de o locomotivă de ajutor, cu o întârziere de 88 de minute. Din cauza incidentului, trenurile IR 16099 și IR 16026, operate de CFR Călători, au înregistrat întârzieri de 25, respectiv 48 de minute.

artifex