CFR a semnat contractul de supervizare pentru modernizarea unui nou lot al Coridorului Orient/Est-Mediteranean
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul de consultanță și supervizare pentru lucrările de modernizare a Lotului 5: CAP X Băile Herculane – PO Nou Poarta, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean. Contractul, în valoare de 18,6 milioane de lei, a fost atribuit unei asocieri de firme conduse de ISPCF SA.
Contractul are ca obiect monitorizarea etapelor de proiectare şi execuţie, verificarea respectării cerinţelor tehnice şi contractuale, urmărirea calităţii lucrărilor şi supravegherea investiţiei pe durata perioadei de garanţie şi notificare a defectelor, după cum precizează oficialii CFR.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul de Consultanţă şi Supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii «Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean», Lotul 5: CAP X Băile Herculane – CAP X P.O. Nou Poarta, km 404+250 – km 436+887, se arată într-un comunicat al companiei.
Contractul în valoare de 18.643.177,67 lei, fără TVA, a fost atribuit Asocierii formate din ISPCF SA, TPF INGINERIE SRL şi VIO-TOP SRL, liderul asocierii fiind ISPCF SA. Finanţarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
CFR SA menţionează că durata totală a contractului este de 183 de luni calendaristice, fiind corelată cu etapele de realizare şi monitorizare a investiţiei: 12 luni pentru proiectare, 48 de luni pentru execuţia lucrărilor, 120 de luni pentru perioada de garanţie şi notificare a defectelor şi 3 luni pentru perioada post-garanţie şi închiderea lucrărilor.
Investiţia are ca obiectiv general îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, facilitarea integrării economice în Uniunea Europeană, promovarea transportului durabil şi consolidarea conexiunii cu reţeaua feroviară europeană.
În urma proiectului, se modernizează linia de cale ferată în conformitate cu Specificaţiile Tehnice de Interoperabilitate, pentru o infrastructură simplă sau dublă, electrificată la tensiunea de 25 kV şi frecvenţa de 50 Hz.
„Investiţia include realizarea unor instalaţii noi sau reabilitate de centralizare electronică ori electrodinamică, în staţii şi pe linia curentă, precum şi implementarea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS Nivel 2. Aceste sisteme permit comandarea, controlul şi supravegherea circulaţiei trenurilor în conformitate cu cerinţele europene privind siguranţa şi interoperabilitatea feroviară”, arată CFR SA.
De asemenea, proiectul mai cuprinde modernizarea tunelului Rachitoberg şi construirea tunelului Poarta 1, cu o lungime de 1.279 de metri. Noul tunel va avea o singură galerie şi va permite amplasarea unei căi ferate duble.
În acelaşi timp, sunt prevăzute lucrări pentru îmbunătăţirea geometriei traseului în plan şi în profil longitudinal, inclusiv rectificarea curbelor şi adaptarea elementelor de profil la cerinţele normativelor în vigoare.
Investiţia mai include lucrări de semnalizare şi telecomunicaţii, modernizarea instalaţiilor de electrificare pe întreaga lungime a tronsonului, creşterea capacităţii de tranzit, intervenţii asupra construcţiilor existente din staţii, lucrări de igienizare, modernizare şi eficientizare a fluxurilor, precum şi montarea de panouri fonoabsorbante sau aplicarea unor soluţii alternative pentru reducerea nivelului de zgomot.
CFR precizează că prin realizarea lucrărilor se urmăreşte asigurarea unei viteze maxime de circulaţie de 120 km/h şi respectarea următorilor parametri de interoperabilitate: sarcină maximă de 22,5 tone pe osie, trenuri cu lungimea de până la 740 de metri, peroane înalte, cu lungimea de 400 de metri, în toate staţiile, ecartament nominal de 1.435 mm şi o viteză maximă de proiectare de 120 km/h, conform codurilor de trafic prevăzute în Specificaţiile Tehnice de Interoperabilitate.

