Ilie Bolojan: Neadoptarea proiectului privind salarizarea va duce la pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR
Foto: gov.ro
Premierul interimar Ilie Bolojan a precizat că proiectul noii legi a salarizării în sectorul bugetar, elaborat de Ministerul Muncii, nu va duce la diminuarea veniturilor niciunui angajat din sistemul public. El a explicat însă că neadoptarea proiectului ar însemna pierderea a 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și nu va conduce nici la economii la cheltuielile cu salariile.
‘Acolo unde noul nivel de salarizare ar trebui să fie mai mic decât cel actual, se vor oferi compensații, iar la final, în forma în care este propus, vor crește două treimi din salarii, iar o treime din salarii ar urma să stagneze până când cei care beneficiază de aceste salarii mărite vor fi ajunși din urmă de cei cu două treimi’, a declarat Ilie Bolojan, joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Premierul a afirmat că scopul proiectului este eliminarea discrepanțelor salariale din sectorul public și crearea unui sistem mai echitabil.
‘Este un proiect care face ca cei care sunt rămași în urmă, din punct de vedere al salarizării, pentru că avem foarte multe discrepanțe în sectorul public din punct de vedere al salarizării, să-i ajungă în timp, din urmă, pe cei care astăzi, prin diferite mecanisme, sporuri, alte aspecte de genul acesta, au salarii mult mai mari, generând foarte multe discrepanțe în sectorul public și nemulțumire atât din interior, dar și din sectorul privat’, a explicat Bolojan.
Șeful Guvernului a prezentat și impactul bugetar al proiectului.
‘Noi am ajuns cu acest proiect pornind de la o realitate economică, și anume faptul că anul acesta avem o sumă estimată, un plafon de cheltuieli de personal pentru salariile angajaților din sectorul public de 166 de miliarde, ceea ce reprezintă 8,1% din PIB-ul României, iar anul viitor prevederea bugetară care limitează plafonul de personal era de 7,9% din PIB, urmărind să scadă această pondere, ceea ce reprezintă aproximativ 174 de miliarde. Pe această cifră, deci, pe diferența dintre 174 și 166,8 miliarde, partidele care au făcut parte din fosta coaliție au semnat un acord, sub patronajul Președinției, în care se angajau că vor continua discuțiile și vor susține acest proiect, în așa fel încât, pe de o parte, România să își încaseze cele 770 de milioane de euro și, pe de altă parte, să avem o lege de salarizare mai echitabilă, mai corectă în anii următori’, a explicat Bolojan.
Premierul Bolojan a precizat că în urma negocierilor cu sindicatele și reprezentanții sectoarelor bugetare propunerea pe care Ministerul Muncii a făcut-o a fost ca anvelopa salarială să crească cu o valoare mai mare.

