Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar cere CFR SA să refacă sistemul reducerilor TUI

Foto: aleksandarlittlewolf

Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), organism care funcționează în cadrul Consiliului Concurenței, a cerut CFR SA să modifice modul de calcul al reducerilor acordate la tariful de utilizare a infrastructurii (TUI), apreciind că actualul sistem este discriminatoriu și afectează veniturile administratorului rețelei feroviare, scrie Club Feroviar. Decizia a fost luată în urma unei sesizări depuse de Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).

”Din analiza criteriilor de eligibilitate/metodologiei de acordare a reducerii rezultă că, în situația scăderii traficului total feroviar de marfă, evaluarea performanței serviciului UTI nu este realizată exclusiv în raport cu traficul UTI, ci prin raportare la evoluția traficului total al OTF, luând în considerare astfel, pe lângă traficul UTI, și traficul non UTI”, explică în decizie Consiliul Feroviar.

În luna ianuarie 2026, OPSFPR a sesizat Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF) în legătură cu modul în care Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA (CFR SA) aplică metodologia de acordare a reducerii cu 33% a tarifului de utilizare a infrastructurii (TUI) pentru trenurile complete compuse numai din vagoane încărcate cu unități de transport intermodal (UTI).

Patronatul a afirmat că pentru servicii asemănătoare (trenuri încărcate cu UTI) criteriile CFR prevăzute în Documentul de Referință al Rețelei (DRR) 2026 și aplicate „pot produce rezultate diferite, în funcție de structura și dinamica traficului total al operatorului de transport feroviar (OTF), și nu în funcție de traficul UTI.”


Citeşte întreaga ştire aici: Consiliul Concurenței cere CFR să revizuiască reducerile TUI acordate

artifex