Programul Rabla Auto 2026 începe luni. Românii pot obține ecotichete de până la 18.500 de lei

Foto: Gary Scott from Pixabay

Programul Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice debutează luni, 20 iulie, la ora 10:00. Cei care doresc să își înlocuiască mașina veche cu una nouă pot beneficia de ecotichete cu valori cuprinse între 10.000 și 18.500 de lei, în funcție de tipul de motorizare al autovehiculului achiziționat.

Administrația Fondului pentru Mediu a alocat un buget de 300 de milioane de lei pentru această sesiune. Înscrierile vor rămâne deschise până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Solicitanții se pot înscrie online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu.

Ce documente sunt necesare pentru înscriere

Persoanele fizice care vor să obțină finanțare prin Programul Rabla Auto trebuie să încarce în aplicație următoarele documente:

  • cererea de finanțare, descărcată din aplicație, completată prin tehnoredactare și încărcată fără a fi semnată;
  • actul de identitate, valabil la momentul înscrierii;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de organul teritorial al Ministerului Finanțelor și nu mai vechi de 90 de zile;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele, taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de autoritatea locală de la domiciliu sau reședință și nu mai vechi de 30 de zile.

Cât valorează ecotichetele Rabla Auto 2026

Valoarea finanțării diferă în funcție de tipul autovehiculului cumpărat:

  • 18.500 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 de lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică;
  • 12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL sau GNC, ori pentru o motocicletă.

Sursa: https://tvrinfo.ro

artifex