Accident cu cinci victime, între care un copil, în Suceava. Două autoturisme s-au ciocnit la Plaiul Șarului
Cinci persoane, dintre care una minoră, au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică în localitatea Plaiul Șarului, comuna Șaru Dornei, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar la fața locului au intervenit echipaje de salvare pentru acordarea îngrijirilor medicale.
„Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. În sprijin a mai fost alocat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), cu medic. În urma evenimentului rutier, a fost acordat primul ajutor medical pentru cinci persoane – patru adulți și un minor”, a transmis ISU.
Oficialii SJA susțin că victimele sunt patru adulți, respectiv trei bărbați de 19, 23 și 66 de ani și o femeie de 63 de ani, dar și un copil de șapte ani, „toți policontuzionați, stabili hemodinamic”.
„Adulții au fost transportați la spitalul din Vatra Dornei, iar pentru copil a fost trimisă o ambulanță cu medic de la Suceava”, a menționat purtătorul de cuvânt al SAJ, Dan Teodorovici.
Sursa: Agerpres

