Premieră în România. Primul traseu montan pentru persoanele cu deficiențe de vedere, inaugurat în Masivul Ciucaș
Foto: facebook.com/departamenturgente
România are, începând de sâmbătă, primul traseu montan adaptat persoanelor cu deficiențe de vedere, inaugurat în Masivul Ciucaș. Proiectul-pilot, susținut de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), introduce soluții de accesibilizare care vor putea fi replicate pe alte trasee montane, poteci tematice și în arii naturale protejate, cu scopul de a face patrimoniul turistic național mai accesibil persoanelor cu dizabilități.
„Acest proiect pilot reprezintă o premieră naţională şi propune un model de bune practici pentru incluziune socială, demonstrând că accesul în natură poate fi realizat în condiţii de siguranţă prin cooperarea strânsă dintre instituţiile publice şi societatea civilă. Demersul vine în sprijinul persoanelor nevăzătoare din România, pentru care mediul montan a reprezentat până acum o provocare, din cauza lipsei unor infrastructuri adaptate nevoilor lor specifice de explorare şi siguranţă. Inaugurarea din Masivul Ciucaş marchează începutul unui proces extins de accesibilizare a cadrului natural din România, demonstrând că soluţiile tehnice pot fi integrate organic, fără a afecta caracterul natural al potecilor”, informează DSU.
Traseul porneşte din Valea Berii, în apropiere de Fabrica de Apă din Cheia, judeţul Prahova şi urcă până la Hornul de la baza Vârfului Ciucaş.
Sistemele de orientare sunt o combinaţie de elemente fizice tactile şi tehnologie digitală, incluzând hărţi în relief şi inscripţii Braille amplasate pe traseu pentru a oferi o reprezentare tactilă a hărţii generale şi a punctelor de interes, dar şi senzori audio inteligenţi (Sistemul StepHear). Concret, de-a lungul potecii sunt instalate sisteme care transmit automat mesaje audio pe telefoanele utilizatorilor prin aplicaţia StepHear disponibilă pe iOS şi Android. Mesajele oferă detalii în timp real despre poziţie, direcţia de deplasare şi tipul de teren.
Pentru siguranță, persoanelor cu deficiențe de vedere li se recomandă să parcurgă traseul montan însoțite. De asemenea, porțiunea superioară, care duce spre vârf, include sectoare mai dificile din punct de vedere tehnic și este destinată doar celor cu experiență montană și o bună condiție fizică.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că metodologia şi tehnologia testate în cadrul acestui proiect pilot vor servi drept punct de pornire pentru viitoare iniţiative similare, ce vor putea fi replicate pe alte rute montane, trasee culturale, poteci tematice sau în arii naturale protejate, deschizând astfel patrimoniul turistic naţional pentru persoanele cu dizabilităţi.
Traseul care este o premieră la nivel naţional a fost realizat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPD), Asociaţia Nevăzătorilor din România, Fundaţia pentru SMURD, SPJ Salvamont Prahova – Formaţia Cheia, Greenpeace România, EduCaB şi o reţea extinsă de organizaţii neguvernamentale şi parteneri privaţi.

