Accident mortal pe șantierul autostrăzii A3

Accident mortal pe șantierul autostrăzii A3, în vecinătatea oraşului Avrig, au anunțat autoritățile. Un muncitor străin, de origine turcă, a murit după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri, în zona de lucru.


Un muncitor în vârstă de 64 de ani, cetăţean străin, a murit, joi, 18 iunie, după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ 12 metri. Acest accident mortal s-a petrecut în timp ce muncitorul lucra pe şantierul autostrăzii A3, în extravilanul oraşului Avrig. Informația a fost prezentată de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

„La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, cetățean străin, în timp ce efectua lucrări pe un șantier, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

La locul accidentului, pe șantierul autostrăzii, a intervenit un echipaj SMURD cu medic care a încercat să-i acorde primul ajutor.
„Din nefericire, echipajele medicale nu l-au putut salva, întrucât prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Medicul prezent a fost nevoit să declare decesul bărbatului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz

artifex