MApN: Drona maritimă identificată în Portul Constanța s-a autodetonat fără a provoca victime

O dronă maritimă identificată vineri dimineață în Portul Civil Constanța, în apropierea sediului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat în jurul orei 10:30, fără a provoca victime, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, transmite Agerpres.

Potrivit autorităților, perimetrul fusese deja securizat și izolat de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și MApN, în timp ce dispozitivul era evaluat și supus procedurilor de siguranță.

Sursa citată precizează că obiectul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre, drona fiind de tipul celor folosite în războiul din Ucraina.

Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

artifex