Scumpirea biletului la Metrorex, amânată. Radu Miruță caută soluții pentru evitarea majorării

Ministrul interimar al Transporturilor a semnat ordinul de amânare cu două luni a creșterii tarifului la Metrorex, de la 5 la 7 lei, susținând că majorarea ar putea fi anulată în urma unor măsuri de reorganizare și recuperare a unor sume semnificative din penalități neîncasate.

„În cele două zile de când am ajuns la Ministerul Transporturilor, m-am uitat la situația financiară și am încercat să analizez argumentele pentru care s-a luat decizia de a crește prețul biletului la metrou de la 5 la 7 lei. Suma rezultată din această creștere ar fi de 59 de milioane de lei pe an, ceea ce înseamnă aproape 2,5% din întreg bugetul Metrorex. Și am început această analiză plecând de la ideea că nu e normal ca cetățeanul să plătească dacă există situații în care angajați ai statului se îndestulează din acești bani care se cumulează la bugetul unei companii de stat. Și am căutat dacă există alternative pentru ca dintr-o reorganizare a activității Metrorex să se compenseze această sumă de 59 de milioane de lei pe an. La prima vedere, la prima verificare, am găsit 60 de milioane de euro bani neîncasați din penalități care au fost date pentru întârzierea unui singur contract la Metrorex. A durat nouă luni după această perioadă în care ar fi trebuit să se emită de a doua zi factura de penalități, până s-a emis factura. După ce s-a emis factura, nu s-a mai făcut niciun pas. Doar de aici sunt de cinci ori mai mulți bani decât s-ar fi obținut din creșterea acestui bilet”, a afirmat Miruță într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor a trecut în revistă și alte nereguli găsite în activitatea Metrorex, cum ar fi: o companie care utilizează cu titlu gratuit depouri și clădiri ale Metrorex, dar și pierderi de 4 milioane de lei anual pe care le înregistrează parcarea de la Străulești, administrată de soțul directorului general al Metrorex.

„Am găsit o situație cu neînchirierea spațiilor comerciale din rețeaua stațiilor de metrou, neînchiriere cu o analiză, adică închiriere care ar fi putut fi făcută cu o analiză de securitate la incendiu, reguli de bun simț, respectarea și înlesnirea fluxurilor de pasageri. Am găsit însă contracte de publicitate care au fost date fără o procedură competitivă, imaginându-vă cam câți bani s-ar putea pierde din faptul că nu s-a organizat o procedură competitivă. Am găsit o companie care utilizează cu titlu gratuit depouri și clădiri ale Metrorex, fără a plăti nimic. Am găsit baza sportivă de la Ciurel pe care o folosește sindicatul Metrorex, încasând bani din activitățile care se desfășoară acolo, fără a exista o bază legală să facă asta și fără a plăti la rândul lui bani către Metrorex, care este proprietarul acestei baze sportive. A existat pe vremuri un contract între Metrorex și sindicat, care i-a permis sindicatului să închirieze pentru a face bani. A expirat de mult acel contract, însă sindicatul a continuat să facă bani de pe niște bunuri ale Metrorex, cam cum era clădirea de pe Olteniței. Am găsit situația parcării de la Străulești pentru care se înregistrează pierderi de 4 milioane de lei pe an, chiar dacă există solicitări de parteneriat public-privat, astfel încât ea să fie administrată, nemaifiind situația ca Metrorex să plătească 4 milioane de lei pe an. Și am găsit situația în care această parcare, care marchează pierderi de 4 milioane de lei pe an, este administrată de soțul doamnei director general”, a susținut șeful de la Transporturi.

În plus, Radu Miruță a remarcat triplarea salariilor angajaților companiei de transport subteran în ultimii 10 ani, dar și neîndeplinirea indicatorilor de performanță prevăzuți în contractele de mandat ale conducerii executive a Metrorex.

„Am găsit indicatori financiari nerealizați conform contractului de directorul general al Metrorex. Am găsit triplarea salariilor angajaților Metrorex în ultimii 10 ani, în condițiile în care numărul salariaților care deservesc Metrorex este o dată și jumătate mai mare decât numărul salariaților care deservesc rețeaua de metrou, prin comparație, de la Viena, care este de două ori mai mare. Din punctul meu de vedere, dacă acum câteva zile auzeam că toate lucrurile astea care au condus la mărirea prețului biletului de metrou au fost explicate ca fiind un ghinion, astăzi e vremea să mai vină și norocul și am aici ordinul de ministru care întrerupe, începând de poimâine, creșterea de la 5 la 7 lei a biletului de metrou pe care îl semnez și care va pleca la Monitorul Oficial”, a mai transmis Radu Miruță.

artifex