Nicușor Dan: Apel la solidaritate și speranță în mesajul de Paște

Foto: presidency.ro

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia Sărbătorilor Pascale, îndemnând la solidaritate și la sprijin reciproc, subliniind că binele și speranța pot contribui la schimbarea comunităților și la vindecarea societății.

„Hristos a Înviat! Este certitudinea care ne reamintește în fiecare an de triumful speranței și puterea renașterii, momentul în care ne întoarcem la valorile care ne definesc – încrederea că putem mai mult, iubirea și bunătatea față de semeni. Sărbătorile pascale ne găsesc anul acesta în vremuri marcate de incertitudini și crize severe, în care mulți dintre noi sunt preocupați în mod firesc de grija pentru ziua de mâine.

Vă îndemn să fim solidari nu doar în spiritul tradițiilor, ci și în fapte, sprijinindu-ne pe convingerea că binele are puterea de a schimba comunități și de a vindeca o societate. Fie ca Lumina Învierii să ne aducă pacea sufletească de care avem nevoie pentru a merge înainte, oricât de anevoios ar părea uneori drumul. Vă doresc sărbători senine, cu sănătate și oameni dragi alături!”, a scris președintele Nicușor Dan pe Facebook.

artifex