Trafic fără restricții pe Podul Giurgiu-Ruse de Paște, pentru fluidizarea circulației
Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a anunțat că, în perioada Sărbătorilor Pascale, circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se va desfășura fără restricții, pe ambele sensuri, pentru toate tipurile de vehicule, în vederea reducerii timpilor de așteptare la frontieră.
„Suntem conștienți de importanța strategică a punctului de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, mai ales în aceste zile de sărbătoare când traficul înregistrează valori ridicate. Siguranța dumneavoastră și reducerea timpilor de așteptare sunt prioritățile noastre imediate. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, vă informăm că, începând cu data de 09.04.2026, ora 14:20, traficul pe Podul Prieteniei se desfășoară fără restricții pe ambele sensuri, pentru toate tipurile de mijloace de transport. Pentru a asigura o fluență maximă, lucrările la pod au fost suspendate până pe data de 14.04.2026, ora 08:00. În acest context de trafic intens, fac un apel la responsabilitatea fiecărui conducător auto să își achiziționeze din timp rovinieta și să se asigure că are plătite taxele de drum utilizând metodele online sau punctele autorizate înainte de a ajunge la frontieră, pentru o traversare mai rapidă a podului”, a declarat presei prefectul Ion Ghimpețeanu.
El a mai adăugat că a solicitat o mobilizare exemplară a tuturor structurilor implicate pentru derularea în bune condiții a traficului la frontieră.
Partea bulgară efectuează lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei, motiv pentru care în ultimele luni traficul pe pod s-a desfășurat pe o singură bandă de circulație.
Sursa: Agerpres

