Radu Drăgușin: Meciul cu Turcia, decisiv pentru calificarea la Mondial

Radu Drăgușin a declarat că partida cu Turcia este una crucială pentru naționala României, subliniind că „tricolorii” trebuie să demonstreze pe teren că merită calificarea la Cupa Mondială.

„Îl vedem ca pe un meci decisiv, cu siguranță. Un meci în care trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la Mondial și asta vom arăta pe teren. Bineînțeles că noi credem în calificare, dacă nu am fi crezut nu mai eram aici. Atmosfera este bună la echipă, este pozitivă, încrezătoare, dar nu este de ajuns. Am pregătit foarte bine acest meci și detaliile vor face diferența suntem pregătiți pentru mâine și trebuie să arătăm că merităm să mergem la Mondiale”, a declarat Drăgușin, potrivit Agerpres.

Jucătorul lui Tottenham spune că România este pregătită să înfrunte ostilitatea publicului de pe stadionul echipei Beșiktaș, din Istanbul.

„Cu siguranță mâine publicul va fi foarte ‘cald’. Am jucat și cu echipa de club în Turcia. Aici ne așteptăm la un mediu ostil, dar nu este nimic să nu putem trece peste și să ne aplicăm planul mâine. Contează foarte mult suportul pe care îl avem de la fani, chiar dacă nu jucăm acasă. Ne fac să ne simțim ca și cum am fi acasă. Și noi îi simțim mereu de pe teren, simțim când că ne împing de la spate când, cântă pentru și noi credem că împreună putem realiza lucruri importante”, a mai afirmat acesta.

Joi, naţionala României va disputa semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială, cu Turcia, pe Beşiktaş Park din Istanbul, cu începere de la ora 19:00 (20:00 ora locală), în direct la Prima TV. 

artifex