Cristian Pistol: Ritmul lucrărilor crește pe secțiunea dificilă a Autostrăzii Sibiu-Pitești A1

Foto: facebook.com/CristianOvCPistol

Lucrările pe una dintre cele mai complexe secțiuni ale Autostrăzii Sibiu-Pitești A1 avansează în ritm susținut, cu circa 500 de muncitori și 150 de utilaje mobilizate în șantier, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol.

Ritmul lucrărilor a fost intensificat pe una dintre cele mai dificile secțiuni ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, unde constructorii lucrează 24 de ore din 24, în funcție de condițiile din teren.

Conform directorului CNAIR, Cristian Pistol, aproximativ 500 de muncitori și 150 de utilaje sunt mobilizate pe șantier, intervențiile concentrându-se în special asupra structurilor de artă.

Pe Sectorul 1, lucrările vizează un viaduct unde se montează cofrajele pentru deschiderea principală, progresul ajungând la 64%. În același timp, pe Sectorul 2 se lucrează la cinci viaducte, cu un stadiu fizic cuprins între 14% și 72%.

Pe Sectorul 3 sunt în curs lucrări de forare pentru piloți și realizarea radierelelor altor două viaducte. De asemenea, primele grinzi metalice au fost deja transportate în șantier, urmând ca acestea să fie asamblate în perioada următoare.

„La Tunelul Boița 1, format din două galerii (264 metri, galeria dreaptă și 247 metri, galeria stângă), se consolidează portalul de intrare. Aici, stadiul fizic este de 4 %, iar în următoarele săptămâni vor începe excavațiile în galerii. La tunelul de la Robești lucrările au ajuns la un stadiu de 21%. În galeria stângă s-au excavat 520 m din 900 m, iar în cea dreaptă s-au excavat 519 m din 900m. Stadiul fizic pe întregul șantier este de 9%, dar ritmul de lucru va crește după obținerea Acordului de Mediu Revizuit care va permite eliberarea Autorizațiilor de Construire pentru restul sectoarelor”, a adăugat Cristian Pistol.

artifex