Cristian Pistol (CNAIR): Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la aproximativ 40%

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii A0 București Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la aproximativ 40% stadiu fizic, anunţă şeful CNAIR, Cristian Pistol. Pe șantierul de 17,5 kilometri lucrează circa 650 de muncitori și 300 de utilaje, constructorii fiind concentrați pe realizarea celor șapte pasaje, terasamente și lucrările de fundație ale drumului.

„Pe lotul 1 al Autostrăzii de Centură București Nord (A0), între Joița și Corbeanca, lucrurile ‘se mișcă’, dar pot și trebuie să evolueze mai repede. Astăzi, Asocierea de constructori italieni și români (Pizzaroti – Retter) lucrează pe toți cei 17,5 km ai șantierului, cu aproximativ 650 de oameni și 300 de utilaje. Stadiul fizic este acum de aproximativ 40%, cu accent pe cele 7 pasaje (structuri), pe terasamente, pe așternerea de balast stabilizat și pe umpluturile la rampele pasajelor”, a transmis Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Șeful CNAIR a precizat că, până la sfârșitul acestui an, proiectul ar trebui să producă efecte vizibile în traficul din zona Capitalei.

„Ca director general al CNAIR, obiectivul meu este clar: până la sfârșitul acestui an bucureștenii și cei care tranzitează Capitala trebuie să simtă efectul real al acestui proiect și anume mai puțin timp pierdut în trafic, mai multă predictibilitate pentru familii și pentru firme. De aceea le-am cerut constructorilor să își crească mobilizarea și să accelereze ritmul de lucru, astfel încât să recupereze întârzierile și să respecte termenul asumat. Voi urmări personal evoluția șantierului și voi reveni periodic cu imagini și date concrete”, a adăugat Cristian Pistol.

artifex