Roxana Mînzatu: 522 de milioane de euro transferați pentru finalizarea a nouă spitale din România
Foto: facebook.com/roxanaminzatubrasov
Vicepreședinta Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a anunțat aprobarea transferului a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021-2027, fonduri destinate finalizării a nouă spitale noi din România. Potrivit acesteia, investițiile au fost preluate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar perioada de eligibilitate a programului a fost extinsă până la 31 decembrie 2030.
”Am aprobat azi transferul a 522 milioane Euro către Programul Sănătate 2021-2027 pentru a ne asigura că România va putea finaliza nouă spitale noi. Investiţiile au fost preluate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ca urmare a modificării, perioada de eligibilitate pentru întregul Program de Sănătate s-a extins de la 31 decembrie 2029 la 31 decembrie 2030”, a transmis Roxana Mînzatu.
Potrivit Roxanei Mînzatu, unităţile medicale care vor beneficia de această finanţare sunt:
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea,
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia,
- Institutul Regional de Oncologie Timişoara,
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău,
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş,
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui,
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu,
- Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” din Piteşti,
- Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti.
Sursa: News.ro

