Parlamentul României, iluminat în culorile Ucrainei la patru ani de la declanșarea războiului

Fațada Palatul Parlamentului va fi iluminată marți, de la ora 18:00, în culorile drapelului ucrainean, iar steagul Ucrainei va fi arborat în fața Legislativului. Gestul marchează patru ani de la agresiunea declanșată de Federația Rusă împotriva Ucraina și exprimă solidaritatea cu victimele războiului.

„Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată marți în culorile drapelului ucrainean, începând cu ora 18:00, iar drapelul ucrainean va fi arborat, în aceeași zi, în fața Parlamentului României. Instituția se alătură, astfel, altor state din lume care vor comemora, la această dată, printr-un gest de solidaritate comun, victimele războiului’, a transmis Camera Deputaților, printr-un comunicat.

Conform sursei citate, luni, la începutul ședinței de plen a forului legislativ de la București, de la ora 16:00, va fi păstrat un moment de reculegere dedicat comemorării cetățenilor Ucrainei omorâți în război.

artifex