CTP, după decizia CCR privind pensiile speciale: Pentru prima dată, caracatița Savonea a primit o lovitură în cap

Cristian Tudor Popescu a analizat în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV, efectele deciziei CCR referitoare la pensiile magistraților.

Jurnalistul a explicat că Lia Savonea și susținătorii săi nu se așteptau la o astfel de decizie și au fost derutați de rezultat. Cristian Tudor Popescu a criticat-o pe Savonea pentru contestarea publică a hotărârii CCR, considerând că aceasta arată lipsă de luciditate. CTP susține că, în calitate de șefă a Înaltei Curți, Savonea ar trebui să știe că deciziile CCR sunt obligatorii și nu pot fi contestate.

“Eu nu-i pot bănui pe membrii CCR de conștiință profesională, simț al dreptății și bun-simț, pentru că nu ar fi făcut acest bâlci sinistru de două luni, cu aceste amânări, dacă ar fi dat dovadă de toate acestea. Curtea Constituțională este un organism politic. Ce s-a întâmplat astăzi acolo este un act politic. Cred că acest impuls s-a dat de către PSD, mai exact, de către domnul Grindeanu.

Domnul Grindeanu a decis că l-a hăituit destul pe Bolojan cu povestea asta și că acum ar fi mai bine pentru el, pentru Grindeanu, să apară ca rezolvator al acestei probleme. El este providențial și a rezolvat problema. Însă, acum să fim foarte realiști. (…).

Această hotărâre nu aduce nici bani semnificativi României, ca să ajute cu ceva la echilibrarea financiară, și nici nu-i aduce la sapă de lemn pe magistrați, așa cum și-ar dori mulți cetățeni, în urma urii acumulate în ultimele luni, la adresa lor. Deci, nu se schimbă nimic din toate astea.

Însă, ceva se schimbă, este extrem de important. Pentru prima dată caracatița Savonea a primit o lovitură în cap acum. E prima dată când sunt derutați, debusolați.

Toată camarila Savonea, Arsenie, viespea radioactivă de la CSM au intrat în oscilație acum, pentru că nu se așteptau la lovitura asta. Asta nu are legătură cu ei, are legătură cu peisajul politic, în coaliție, și așa mai departe, cu interesele fiecăruia.

Și atunci, doamna Savonea aș spune că nu mai are toate facultățile în regulă, de vreme ce contestă hotărârea Curții Constituționale. Vă dați seama?.”, a mai adăugat gazetarul.

artifex