Proiectele anti-jocuri de noroc pentru protecția tinerilor au trecut de Senat, în ciuda avizului negativ din comisie

Foto: stokpic de la Pixabay

Două inițiative legislative menite să reducă dependența de jocuri de noroc au fost adoptate în plenul Senatului, după ce anterior primiseră raport de respingere în comisie. Deputata liberală Raluca Turcan a salutat votul și sprijinul parlamentarilor din coaliția de guvernare, subliniind că protecția copiilor și tinerilor trebuie să fie o prioritate peste disputele politice.

„Victorie clară pentru protecția copiilor și tinerilor în fața jocurilor de noroc! Cele două proiecte de lege pe care le-am inițiat pentru combaterea dependenței de jocuri de noroc au fost adoptate în plenul Senatului, deși în comisie primiseră raport de respingere. Mulțumesc colegilor senatori! Mă bucur că demersului meu i s-au raliat parlamentari din toate partidele de la guvernare – USR, PSD și UDMR – care au înțeles că protecția tinerilor trebuie să fie mai presus de orice dispută politică”, a scris Turcan pe Facebook.

Primul proiect prevede creșterea vârstei minime de acces la jocurile de noroc de la 18 la 21 de ani, iar doilea introduce reguli ferme pentru publicitate: eliminarea reclamelor online la jocuri de noroc între orele 6:00 și 24:00, la fel ca în audiovizual, și interzicerea totală a folosirii persoanelor publice în promovarea acestora, indiferent de platformă.

„Nu mai permitem ca imaginea unor vedete să fie folosită pentru a atrage adolescenți către un risc major. Profitul industriei jocurilor de noroc nu poate fi construit pe vulnerabilitatea copiilor și tinerilor. Sper ca aceste proiecte să fie dezbătute și votate rapid în Camera Deputaților, astfel încât să devină lege cât mai curând. Protecția tinerilor nu poate fi amânată”, a mai precizat Raluca Turcan.

Sursa: tvrinfo.ro

artifex