Modificări în circulația trenurilor pe ruta Lugoj-Recaș
Circulația trenurilor va fi modificată joi, 29 ianuarie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Lugoj și Recaș, solicitate și efectuate de managerul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, informează CFR Călători.
Potrivit comunicatului, trenul internațional IR 72 București Nord – Budapesta va circula conform graficului obișnuit pe relația Timișoara Nord – Arad – Curtici – Lokoshaza – Budapesta și ca tren IR 12071 pe ruta București Nord – Caransebeș, cu plecare din București Nord la ora 05:29 și sosire la Caransebeș la ora 13:56. Între stațiile Caransebeș și Timișoara Nord, „se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto”.
De asemenea, trenul IR 73 Budapesta – București Nord va circula conform graficului pe relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Arad – Timișoara Nord și ca tren IR 12070 între Caransebeș și București Nord, cu plecare din Caransebeș la ora 14:25 și sosire în Capitală la ora 23:50. Și în acest caz, între stațiile Timișoara Nord și Caransebeș, „se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto”.
CFR Călători precizează că pasagerii care dețin bilete la trenurile afectate pot solicita, la cerere, restituirea contravalorii biletelor achiziționate și neutilizate, fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată, „conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”. Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern / Renunțarea la călătorie.

