Peste 120 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Foto: facebook.com/salvamontprahova.ro
Salvamontiștii au intervenit în urma a 119 apeluri de urgență primite la Dispeceratul Național Salvamont, reușind să salveze peste 120 de persoane. Dintre acestea, 43 au fost transportate la spital, iar pentru trei victime a fost solicitat elicopterul SMURD.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 119 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, cele mai multe apeluri au fost pentru salvatorii montani din Caraș Severin – Muntele Mic (15), județul Brașov, Maramureș, Sinaia (câte 13), Lupeni (10) și municipiul Brașov (9).
„În cazul acestor intervenții au fost salvate 123 de persoane. Dintre acestea, 43 de persoane au fost transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor. Pentru trei persoane a fost solicitat elicopterul SMURD, pentru a fi recuperate prin troliere. S-au primit și 59 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană”, a transmis Salvamont România.

