Lia Olguța Vasilescu refuză să taie salariile angajaților

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, nu reduce salariile funcționarilor din administrația locală, în ciuda presiunilor pentru diminuarea cheltuielilor. Edilul a anunțat că preferă să reducă numărul angajaților, decât să taie din veniturile celor care rămân.

Lia Olguța Vasilescu a transmis că reducerea numărului de posturi este o soluție mai corectă decât scăderea salariilor pentru toți angajații. Primarul Craiovei consideră că în acest fel, nu pedepsește întregul aparat administrativ pentru obligațiile de austeritate impuse de Guvern.

Mai mult, edilul a respins ideea că PSD ar fi împotriva reformei în administrație. Lia Olguța Vasilescu susține că militează de trei ani pentru o astfel de lege. Ea a explicat că este necesar un cadru legislativ care să permită evaluarea funcționarilor în fiecare an, iar cei nepregătiți să poată fi concediați.

Primarul a explicat că, în prezent, este aproape imposibil să dai afară un funcționar public. „Până acum, oricâte disponibilizări am încercat să facem, din păcate, instanţele ne-au dat înapoi funcţionarii publici ca să-i angajăm. Practic, era un fel de stat în stat. Nu exista niciun fel de posibilitate de a elimina din primărie un funcţionar public, chiar şi atunci când el greşea flagrant”, a transmis aceasta.

Primarii, discuții cu Bolojan pe tema austerității

Olguța Vasilescu a menționat că Ilie Bolojan urmează să se întâlnească cu primarii. Se va discuta despre noul pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, dar și despre majorările de taxe și impozite locale.

Primarul Craiovei a criticat dur modul în care Guvernul tratează administrațiile. Potrivit acesteia, banii suplimentari obținuți din creșterile de taxe nu vor rămâne la primării.

„Din păcate, până acum, discuţiile pe care le-am avut în Asociaţia Municipiilor din România nu s-au concretizat în niciun fel. Domnul Bolojan ne-a anunţat doar că vrea să facă acest lucru. Se va discuta însă în coaliţie”, a declarat edilul PSD.

Vasilescu a atras atenția că majorările fiscale lovesc cel mai tare în românii cu venituri mici. A oferit și un exemplu în acest sens. Primarul Craioveri a explicat că au dispărut și reducerile care existau pentru locuințele din blocuri vechi, cu peste 50 de ani vechime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex