Cristian Chivu, desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A
Foto: inter.it
Tehnicianul român Cristian Chivu, antrenorul formației Inter Milano, a primit premiul pentru cel mai bun antrenor al lunii decembrie în Serie A, distincție acordată de Lega Serie A, urmând să îi fie înmânată înaintea partidei dintre Inter și Napoli, programată duminică seară pe stadionul „Giuseppe Meazza”.
La calculul acestui premiu au fost luate în considerare rezultatele a trei etape din Serie A, 14, 15 și 17.
”Cristian Chivu și-a ghidat băieții cu curaj, carismă și sens de apartenență. Ca antrenor, Chivu s-a prezentat pe banca echipei Inter fără temeri, cerând băieților săi să construiască în viteză și să realizeze cât mai multe recuperări ofensive, conjugând propriile idei tactice cu punctele forte ale unei echipe care a reușit să ajunge în finala Ligii Campionilor de două ori în ultimii trei ani. Cele trei victorii din tot atâtea meciuri din luna decembrie au adus-o pe Inter pe primul loc în clasament, într-o competiție care continuă să țină cu sufletul la gură toți suporterii, după răsturnări de situație și schimbări pe verticală”, a declarat administratorul delegat al Lega Calcio Serie A, Luigi De Siervo.
Inter a câștigat în decembrie în Serie A cu Como (4-0, acasă), Genoa (2-1, în deplasare) și cu Atalanta (1-0 în deplasare).
Sursa: Agerpres
