Peste 1.760 de misiuni ale echipelor de urgență în perioada Revelionului
Echipele pentru situații de urgență au intervenit în peste 1.760 de misiuni în intervalul 31 decembrie 2025-1 ianuarie 2026, cele mai multe vizând acordarea asistenței medicale de urgență și stingerea incendiilor.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis vineri, totodată, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 22 misiuni aero-medicale. Structurile de ordine publică au intervenit, zilnic, în peste 3.000 de situaţii.
Au fost asigurate măsurile de ordine publică la peste 200 de evenimente cu public numeros, acestea desfăşurându-se fără incidente deosebite.
Pe drumurile publice, poliţiştii rutieri au intensificat controalele pentru creşterea siguranţei în trafic. În urma acţiunilor desfăşurate, au fost reţinute aproximativ 500 de permise de conducere şi retrase peste 300 de certificate de înmatriculare, în special în cazurile în care conducătorii auto au pus în pericol siguranţa rutieră.
La frontiera de stat, traficul s-a desfăşurat în condiţii normale, fiind tranzitată, în medie zilnică de 47.299 de persoane şi 8.928 de mijloace de transport.
Sursa: Agerpres

