Rugby: România a pierdut meciul test cu echipa Statelor Unite
Naționala de rugby a României a cedat sâmbătă seara în fața Statelor Unite, scor 18-26 (16-8), într-un test disputat pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.
”Stejarii” (locul 21 în clasamentul mondial) au reușit două eseuri, unul prin Tevita Manumua și altul de penalizare, iar Alin Conache a punctat din două lovituri de penalitate.
România s-a aflat tot timpul în urma Statelor Unite, care au punctat prin două eseuri (Cory Daniel și Rufus McLean). Luke Carty a contribuit decisiv cu patru lovituri de penalitate și o transformare, iar Ruben de Haas a adăugat și el o transformare.
În acest meci, Andrei Mahu, jucător născut peste Prut, a purtat pentru prima dată banderola de căpitan al naționalei.

