Lotul 3 Pietroasele-Buzău al Autostrăzii A7 intră în etapa finală: marcaje rutiere, lucrări accelerate și trafic deviat pe pasaj
Foto: facebook.com/IrinelScriosteanu
Lucrările pe Lotul 3 al tronsonului Ploiești-Buzău din Autostrada Moldovei A7 avansează rapid, iar deschiderea traficului este programată pentru sfârșitul lunii noiembrie. Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat, într-o postare pe Facebook, stadiul exact al intervențiilor și a subliniat că acest tronson va permite circulația neîntreruptă pe autostradă între București și Focșani, pe aproximativ 211 km.
Lucrările pe Lotul 3 Pietroasele-Buzău al Autostrăzii A7 au intrat în faza finală, potrivit unei informări publicate de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. În cadrul unei vizite efectuate joi seară în zona nodului rutier A7-DN2, oficialul a anunțat că marcajele rutiere au început să fie aplicate, iar mai multe structuri sunt în curs de finalizare.
„A început realizarea marcajelor rutiere pe pasajul peste autostradă aferent nodului rutier cu DN2”, a transmis Scrioșteanu, precizând că în paralel se lucrează intens sub pasaj, la corpul autostrăzii.
Potrivit acestuia, a fost aplicată hidroizolația pe al doilea fir al pasajului peste calea ferată, iar în zilele următoare va fi așternut asfaltul. Săptămâna viitoare este programată și ridicarea traficului de pe DN2 pe pasajul peste autostradă, care în prezent este deviat pe bretelele nodului rutier.
Totodată, continuă montarea parapetelor și finalizarea sistemului de iluminat din zona nodului rutier.
Scrioșteanu reamintește că execuția acestui lot a început în vara anului 2024, iar antreprenorul, același care a realizat și secțiunea Nușfalău-Suplacu de Barcău din A3, și-a respectat până acum termenele.
Darea în trafic a celor 14 kilometri este programată pentru finalul lunii noiembrie. Din acel moment, șoferii vor putea circula doar pe autostradă între București și Focșani, pe o distanță cumulată de aproximativ 211 kilometri.

