Incident pe Șoseaua Petricani: O șoferiță a lovit un stâlp de electricitate, traficul a fost restricționat

Foto: infotrafic
Brigada Rutieră a Capitalei a fost sesizată, în data de 15 noiembrie prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Petricani unde o șoferiță de 40 de ani a pierdut controlul direcției de mers și a intrat într-un stâlp de electricitate. Nimeni nu a fost rănit.
Primele informații arată că o femeie de 40 de ani, aflată la volanul unei mașini, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a intrat într-un stâlp de electricitate. În urma impactului, stâlpul s-a rupt și a căzut pe carosabil, însă nicio persoană nu a fost rănită.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Traficul rutier este restricționat pe sensul de ieșire către A3 al Șoselei Petricani. Circulația se desfășoară alternativ, sub coordonarea agenților Brigăzii Rutiere.
Șoferița a fost îndrumată către Biroul Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor de constatare.

