Mihai Barbu a demisionat de la conducerea Autorității pentru Reformă Feroviară
Foto: facebook.com/arfromania
Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, și-a depus demisia pe 10 noiembrie 2025, la o zi după ce Direcția Națională Anticorupție a anunțat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 noiembrie 2025, domnul Mihai Barbu și-a depus demisia din funcția de președinte al autorității, după ce Direcția Națională Anticorupție a anunțat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
Mihai Barbu, președinte interimar al PNL Vaslui și director al Autorității pentru Reformă Feroviară, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma audierilor DNA Iași în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este arestat preventiv pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență.
Barbu este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, după ce în scopul facilitării obținerii pentru inculpatul Fănel Bogos a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la DSVSA Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului cu înalți funcționari ai statului, cu directorul ANSVSA și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA.

