Rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, aduse în țară după 168 de ani și depuse la Palatul Cotroceni
Foto: presidency.ro
Ultimul domnitor al Moldovei înainte de Unirea Principatelor, Grigore Alexandru Ghyka, a fost adus din Franța și omagiat la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii. Președintele Nicușor Dan a păstrat un moment de reculegere la catafalc, subliniind contribuția domnitorului la modernizarea Moldovei.
Rămășițele pământești ale ultimului domnitor al Moldovei, înainte de unirea Principatelor, au fost depuse pe catafalc la Palatul Cotroceni, ocazie pentru un omagiu din partea președintelui Nicușor Dan. Șeful statului, care a decis că această ceremonie să aibă loc, a subliniat rolul istoric al lui Grigore Alexandru Ghyka în modernizarea Moldovei.
„Suntem încă sub influența modului în care regimul comunist ne-a predat, ne-a influențat modul în care percepem istoria, și ne-a împiedicat cumva să vedem pe acei domnitori care au făurit România modernă. Într-o anumită perioadă, aceștia au fost numiți dușmanii ai poporului. Cred că e vremea să vindecăm aceste răni ale trecutului și cred că, așa cum Ana Blandiana a introdus sintagma „memoria ca formă de justiție”, cred că trebuie să ne gândim la o terapie prin memorie care să ducă la o pacificare a societății românești de azi”, a declarat președintele.
La ceremonie au participat și membri ai familiei Ghyka și ai Jandarmeriei Române, instituție fondată de Domnitorul Grigore Alexandru Ghyka.
Grigore Alexandru Ghyka a domnit în două etape, între 1849 și 1856, și a fost un reformator vizionar. A creat prima maternitate, a dezrobit țiganii, a scăzut impozitele țăranilor și a instituit învățământul gratuit.
Rămășițele pământești ale domnitorului au ajuns vineri seara la Aeroportul Henri Coandă și apoi la Jandarmeria Română. După București, sicriul va sta două zile la Focșani și va ajunge miercuri la Iași, unde vă avea loc înhumarea.
Sursa: https://tvrinfo.ro

