Lucrările la podul peste Tisa și la primul pasaj rutier din Baia Mare, în grafic. Investițiile vor fi finalizate în decembrie
Foto: facebook.com/gabizetea
Construcția podului transfrontalier peste Tisa, care va lega România de Ucraina, dar și lucrările la primul pasaj rutier de acces în municipiul Baia Mare avansează conform planului, anunță președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.
„Lucrările la podul peste Tisa continuă, cu termen estimat de finalizare în decembrie 2025. Proiectul este unul strategic pentru Maramureș, asigurând conectarea directă cu Ucraina și noi oportunități economice pentru întreaga zonă de nord a județului. Proiectul SMID se află în ultima lună de execuție, iar recepția finală este programată până la sfârșitul anului”, a transmis Gabriel Zetea.
Lucrările la primul pasaj rutier de acces în municipiul Baia Mare sunt aproape de stadiul final și încep lucrările la al doilea pasaj rutier care asigură legătura cu județele Cluj și Sălăj.
„Lucrările la Pasajul Italsofa se apropie de final, recepția fiind programată pentru luna decembrie. Pe strada Dumbravei, se lucrează la relocarea unui stâlp electric ,ultimul pas necesar pentru închiderea șantierului. Șantierul (al doilea pasaj rutier n.red.) de la Clubul Văcarilor este în plină desfășurare, după ce proiectul tehnic a fost refăcut de la zero. Studiul de fezabilitate inițial, realizat în anii trecuți, nu corespundea realităților din teren, iar noua documentație a necesitat aproximativ 6 milioane de lei suplimentar și reaprobarea tuturor avizelor de la CNAIR și Ministerul Transporturilor”, a precizat Gabriel Zetea.

