Scurgere de gaz în Pipera: două maşini au ars, iar 40 de persoane au fost evacuate

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă în parcarea unui bloc de pe Bulevardul Pipera, în Voluntari, Ilfov, flăcările au cuprins iniţial două autoturisme și s-au extins la o conductă de gaze aflată în apropierea unei clădiri P+5, folosită ca hotel.

Echipajele de intervenţie au reuşit să stingă incendiul la cele două autoturisme, însă pericolul rămâne ridicat din cauza fisurării conductei de gaz. Specialiştii de la Distrigaz au fost solicitaţi pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și protecție, având în vedere că zona este intens circulată și clădirea afectată are mai multe etaje.

„În acest moment asigurăm măsuri de prevenire și protecție, ținând cont că conducta de gaze este fisurată și se află în apropierea unei construcții P+5, de unde am evacuat 40 de persoane. Traficul în zonă este blocat”, au transmis reprezentanţii ISU.
Din cauza riscului de explozie, 32 de adulţi şi 8 copii care locuiau sau se aflau în hotelul din apropiere au fost evacuaţi preventiv. Autorităţile monitorizează zona pentru a preveni reaprinderea focului și a asigura siguranța tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex