ANAF dă în judecată familia Iohannis
ANAF va iniția o acțiune în instanță împotriva familiei Iohannis pentru recuperarea unor sume considerate venituri necuvenite din chirii, obținute în perioada 1999-2015 din jumătatea de imobil deținută în municipiul Sibiu, pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, potrivit Profit.ro.
Zilele trecute, statul și-a înscris dreptul de proprietate asupra acestei jumătăți de imobil, dobândită ca moștenire vacantă, în timp ce pentru cealaltă jumătate litigiul este încă pe rolul instanței.
Suma maximă cu care ANAF intenționează să deschidă acțiunea este estimată la 4,7 milioane de lei, reprezentând chirii aferente perioadei 1999-2015, actualizate cu inflația și dobânda legală. Totuși, cuantumul final care ar putea reveni statului va fi stabilit doar de instanță, în urma unei eventuale expertize independente. Calculele preliminare arată că suma ar putea fi redusă dacă se ține cont de faptul că imobilul nu a fost închiriat continuu, de impozitele deja plătite și de cotele forfetare aplicabile veniturilor din chirii.
Președintele ANAF, Adrian Nica, a precizat la începutul lunii octombrie că instituția nu are indicii că soții Iohannis ar intenționa să achite sumele cerute, motiv pentru care Fiscul se pregătește să inițieze procedura judiciară. Totodată, ANAF ar putea solicita instanței și instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis, însă o astfel de cerere ar trebui susținută prin demonstrarea existenței unui risc ca aceștia să își lichideze activele pentru a evita plata.
Proces civil pentru „îmbogățire fără justă cauză”
Sursele citate arată că procesul va fi unul civil, fără caracter fiscal, în care ANAF va invoca îmbogățirea fără justă cauză în detrimentul statului român. Întrucât acțiunea nu este de natură fiscală, Fiscul nu poate aplica instrumente obișnuite, precum executarea silită, ci trebuie să urmeze procedura de drept comun. În eventualitatea în care instanța admite cererea, recuperarea efectivă a sumelor va fi făcută doar pe baza unei hotărâri definitive.

